vineri, 19 martie 2010

Xerox

Imi place la nebunie cum se fura idei si se aplica apoi, ca si cum ar fi ceva cu totul nemaiintalnit. Suntem foarte talentati in a vana proiecte de succes, pe care sa le exploatam chiar sub nasul celor care au avut initiativa.

De ce sunt asa suparata? Pentru ca fac parte dintr-o echipa, ale carei idei si evolutie au format un concept unic si frumos de "arta in educatie". Pentru ca acest concept m-a transformat enorm, in bine, si pentru ca, prin intermediul sau, am posibilitatea de a interactiona cu o lume dinamica, plina de energie si receptivitate la bine si frumos. In cateva cuvinte, ma consider membru al familiei ArtEd, tabara de creatie axata pe educatie, adresata copiilor si adolescentilor.

Revenind la motivul supararii...Pana anul acesta, una din locatiile taberei se afla in incinta manastirii de la Durau, datorita faptului ca Mitropolia Moldovei si Bucovinei dispune de un complex ce asigura un spatiu suficient pentru cazarea a 200 de persoane si pentru desfasurarea activitatilor (teatru, dans, sport, muzica, pictura, discoteca, etc). Ei bine, de anul acesta, prea sfintiile lor s-au decis sa sisteze contractul cu ArtEd pentru a incepe chiar ei un proiect...Ce proiect? O tabara de creatie!

Macar de ar avea ceva original mirobolanta tabara...De fapt, de ce ar avea? Le-am servit pe tava, timp de aproape 10 ani, idei si modalitati de a le pune in practica, incepand de la ateliere si pana la pliante, organizare pe serii si alte "detalii" din aceeasi categorie.

Ma rog, cele 10-15 minute de rugaciune de dimineata si seara, participarea la Liturghie si orele de istorie nu intra in programul ArtEd, deci nu pot nega bruma de inovatie...

Pentru cei care nu sunt foarte in tema cu ArtEd, va invit sa vizitati site-ul www.arted.ro, precum si pe cel al Mitropoliei (www.tabere.mmb.ro). Bineinteles, cele cateva randuri scrise de mine nu au cum sa redea tot ceea ce am acumulat in toti anii de participare in tabara, sunt prea multe amintiri, prea multe idei si multa munca pentru realizarea lor, pentru a fi descrise pe un blog. Sunt, insa, convinsa de faptul ca, desi conceptele pot fi furate, iar cu ele se pot cladi aparente, structura de baza ramane inaccesibila plagiatorilor.

Sa speram ca Sefu' mare de sus apreciaza originalitatea, fie ca se afla in curtea manastirii, pe malul Oltului, in complexul ArtEd sau la Sinaia si ca orice forma de furt isi are pedeapsa ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu