lookin' for the summer

mi-e dor de vacanta asta cum nu mi-a fost dor de nimeni pana acum...a fost o vara plina din toate punctele de vedere, o vara care mi-a netezit colturile vechi si mi-a dat o noua forma. o vara in care am muncit, m-am bronzat, am plecat, m-am intors, am plecat iar si iar am revenit. o vara pe care nu as inlocui-o cu nimic in lume pentru ca m-a facut sa ma trezesc si sa incep sa traiesc. acum, la final de vacanta, de vara, dupa 3 luni de netezire si modelare, simt cum creste ceva nou, calm si puternic, in plina piatra, dandu-i adevarata forma. sper sa iasa ceva frumos din toata munca asta...

aer curat

nu e nimic mai relaxant ca o pauza la munte, unde zilele si norii trec pe langa tine fara urme, fara cicatrici si fara remuscari. nu e nimic mai placut ca o imbratisare de copil vesel, fara griji, fara un scop anume, fara interes. as putea sta aici la nesfarsit, inconjurata de un zid impermeabil la tot ce inseamna stres, graba, nervi.

as vrea ca, de fiecare data cand am impresia ca merita sa fiu suparata, sa apara un copilas cu suflet fara limite si bratele mereu deschise, cu un singur scop: sa-si impartaseasca bucuria. bucuria de a te vedea, de a te lua la joaca, de a vorbi cu tine, de a fi copil si atat. sentimentul pe care il trezeste in mine e cel al aerului curat, ce inunda brusc o camera prafuita si uitata de lume.

as vrea sa pot aprecia bucuria acestor momente, chiar si atunci cand devin amintiri. as vrea sa pot ucide norii si furtunile cu razele acestor clipe. pacat ca inca mai am multe de invatat, multe de ignorat si multe alte lucruri de apreciat. pacat ca stratul de praf e mult prea greu.

dependenta

da, recunosc, ma numar printre milioanele de fane (si fani...probabil) Twilight, categoria de varsta "de cand incepi sa constientizezi"-"pierderea memoriei", si nu ma consider ciudata sau ridicola, pentru ca filmul asta (oricat de ireal si copilaresc ar fi) scoate ce-i mai bun din mine...imi aminteste cum e sa te indragostesti (chiar si fictiv), cum e sa fii fericit cu deciziile tale, cum e sa poti sa iei decizii ferme, din inima...eu, sincer, nu am luat pana acum nicio decizie de care sa fiu sigura 100%, pentru care sa nu-mi para rau daca se termina cu esec sau succes, ci dimpotriva...intotdeauna am trait cu sentimentul ca mai este o cale, mai buna, ca ar fi trebuit sa mai astept...poate se cheama experienta, poate prostie, poate graba, poate orbire...cum ar fi, cum n-ar fi, asta e realitatea.

iubesc sa mi se strecoare in suflet trairile personajelor din film, iubesc sa cred ca as putea avea experientele lor, chiar daca asta se intampla undeva in vis/imaginatie/nebunie. si imi doresc sa traiesc chestiile astea cu fiecare film vazut, fie ca e cotat cu 5 stele sau "bun de aruncat". si asta mi se intampla cu fiecare Twilight. sunt constienta ca totul este regizat in rezonanta cu publicul, cu iluziile si dorintele oamenilor cufundati in banalitatea cotidiana, dar nu ma pot abtine sa nu coalizez cu ei. stiu ca viata e asa cum ti-o faci, asa ca accept faptul ca nu pot lua o decizie ferma din prima, nu pot constientiza intotdeauna ce vreau de fapt (nu ce trebuie) si ma refugiez intr-o lume superficiala, dar care-mi da, pentru 2 ore si inca 2 zile dupa, minciunile de care am nevoie.

frumoasa povestea Twilight, frumoasa ideea, frumoasa magia si cel mai frumos din toate astea e ca ti se arata cum ar putea fi...

de incurajare...

uitandu-ma pe listele cu notele de la ultimul examen dat, observ cu stupoare cum diferenta dintre studentii buni si studentii de umplutura, la proba practica, e de numai 2 puncte. deduc asadar ca din 10 puncte (maxim), poti lua 8 fara sa stii nimic. nu chiar nimic, ca doar iti mai sufla colegii de suferinta cate o vorba-doua, cat sa faci conversatie pret de cateva secunde cu profesorul. cred insa ca ai nevoie de ceva simpatie din partea examinatorului, pentru ca unii studenti sunt ucisi din prima, altora li se dau 100 de sanse. as vrea si eu, va rog, sa aflu, prin ce minune intrii in gratiile profesorului, in asa hal, de te duci tufis la examen si iesi de acolo ditamai planta de decor?? nu de alta, da' in ritmul asta voi dezvolta, in cel mai scurt timp, alergie la sfidarea si ipocrizia cadrelor didactice, ca de imunizat, slabe sanse...

Pauza

cred ca-i tare bine si frumos la mare acum...bine, apa e inca rece, nu toate terasele sunt deschise, dar e starea aia de dezmortire, dinaintea avalansei de turisti, cu mici grupuri care vin in weekend sa se imbete putin cu miros de sare si soare. fiecare grad in plus peste 30 te impinge, daca nu fizic, macar cu mintea, spre malul marii, spre senzatia de talpi adanc ingropate in nisip si scoici...spre apus si rasarit usturator de rosu, spre briza rece, spre acel sentiment de libertate, pe care doar tu si marea-l intelegeti.

acum imi voi scoate, insa, talpile din nisip si apa, si mi le bag in ... papucii de casa, de sub birou, pentru ca distinsul care a scris tratatul luuuung cat o zi de vara ma trage inapoi pe asfaltul de oras.

Exemple de prostie

In Romania intalnesti prostie in stare pura din plin. Fie ca apare ca o pereche de ochi goi, ascunsa dupa ochelari de firma, fie ca da pe afara din posesor, te izbeste zilnic. Nici macar ecranul de sticla (sau din ce-o mai fi facut in zilele astea) al televizorului, calculatorului, etc nu mai reprezinta o bariera sigura, pt ca prostia trece de el inainte ca reflexul tau de schimbare a canalului/site-ului sa se impuna.

Zilele astea m-am tot intersectat cu astfel de izvoare de prostie. Spre exemplu:

1. alergam si eu zilele trecute, sa mai scap de forma scaunului de birou si sa mai observ cat de frumos e Copoul in perioada prezenta (verde, flori, copii, bunici, veverite and so on); din pacate, pe traseu m-am lovit de specia binecunoscuta, in plina proliferare, a cocalarului - tricou roz, blugi trasi pana la genunchi, gel "fara numar" (se numeste freza cica), ochelari D&G (20 ron, la colt de strada); cocalarul, cand te vede deplasandu-te in alergare, incearca sa te imite: da din coate si numara 1,2,3, eventual se aseaza si in fata ta, in caz ca esti in cautare de antrenor si l-ai omis

2. don'soarele cu bluza in loc de fusta, care se uita indignate in jur, cand sunt fluierate sau claxonate; ori asteapta mai mult de atat (fapte, nu onomatopee), ori sufera de probleme de vedere si nu reusesc sa se vada in oglinda inainte de a iesi pe strada;

3. soferul mascul - nu suporta prezenta pietonilor pe trecere, asa ca ma claxoneaza ori de cate ori se afla in spatele masinii mele, iar eu opresc la zebra, evitand o crima fara sens

4. pietonii sinucigasi: specie in cautare de adrenalina - traverseaza bulevardul la 5 metri de zebra, in plin trafic

5. colegi care se plang cat de greu e la facultate; eu nu inteleg de unde poti aprecia "greul" asta, daca tu nu stii nici macar ce ai de citit, de unde si de ce

6. artistii care n-au avut ocazia sa fie remarcati si care, la indemnul talentului, scrijelesc vopseaua de pe masini cu tot felul de "instrumente" inedite, ba chiar mai mult, se chinuie sa remodeleze caroseria cu pumnul, ranga si alte obiecte

7. multi oameni traiesc cu impresia ca orice gunoi aruncat pe jos se evapora; nu stiu cine i-a trecut clasa la fizica si chimie, in gimnaziu si liceu, fara sa cunoasca acest fenomen simplu

8. 1000.......000% din "vedetele" autohtone romanesti: silicoane, botox, bani, soti cu 150 de ani mai in varsta decat ele, masini, vuitoane, iubiti...

Lista continua, desigur...noroc ca a inceput sesiunea si nu apuc sa ma confrunt des cu strada si tv-ul, da' las loc liber de completari cat incape.

interes la cote maxime

Azi am realizat ca scopul laboratorului de 3 ore, de marti, in intervalul 10.30-13.30,nu este altul decat "statul degeaba" si "acumularea de nervi". Ba mai mult decat atat, imi da peste cap si ideile pe care le aveam despre scopul unui profesor/asistent la ora. Daca pana azi credeam ca ma duc la acest laborator ca sa imi clarific nelamuririle, sa aflu ce nu am inteles si ce ar trebui sa mai citesc, in aceasta minunata dimineata am depistat ca nu ma aflam in locul potrivit curiozitatilor mele.

Pe langa faptul ca inghitim materie inutila si veche de secole bune, nici macar nu beneficiem de explicatii de bun simt. Cel mai probabil raspuns al asistentului este "Nu stiu, nu ma intereseaza, oricum nu prea pica la examen. Rugati-va sa trageti alt subiect!". In conditiile in care prof./asist. au ajuns sa se mire de prezenta unor studenti interesati, dar fara a le face "favoarea" de a-i lumina, nu stiu ce sens mai are facultatea asta. Daca tot tii mortis la titlul de asistent universitar (fie din orgoliu, fie din nevoia de bani), fa-ti treaba, ca doar nu venim la laborator sa ne tragem de sireturi si sa zicem bancuri!

Nu cred ca m-am lovit pana acum de o mai mare nesimtire si sfidare din partea unui cadru didactic. Pacat de pretentiile si importanta pe care si-o acorda catedra respectiva, amenintandu-ne de zor cu note microscopice si restante, atat timp cat oamenii din catedra sunt prezenti doar fizic la ore.