La Bolta Rece, timpul sta...

Duminica seara...peste tot rezervat de o saptamana (unii chiar graviteaza in jurul datei de 14 februarie, probabil pt ca e unul din rarele momente cand ies in lume)...singurul loc unde reusim sa facem doua rezervari (partile masculine ale cuplurilor noastre au sunat simultan, fara sa vorbeasca intre ele) este Bolta Rece. Da, aia cu timpul trece, prietenii raman. Desi ar fi trebuit sa ne punem niste intrebari (gen: CUM DE AU ATATEA LOCURI LIBERE DE 14??), mergem cu totii voiosi spre destinatia aleasa.

Nefumatorilor le este destinata sala de sus, cu scaune aranjate ca la nunta (tipic, imbracate in ceva ce imita satinul, alb cu funda rosie), cu un televizor spanzurat pe un dulap si fixat pe MTV, in plin contrast cu muzica de pe fundal: populara, lautareasca. N-am sa inteleg in veci placerea patronilor de a suprapune Lady Gaga si Pusca si cureaua lata.

Sala nu arata rau....grinzi de lemn, spatioasa, are ceva din vechimea la care te astepti, dar iti cam taie cheful busturile de ghips(gips?) ale lui Creanga si Eminescu, trantite langa niste steaguri cu UE si tricolorul, tinute in pungi, bineinteles, ca sa nu treaca timpul si peste ele.

N-am sa ma plang prea tare de mancare, pt ca se poate si mai rau, iar felul meu era chiar gustos. Se pare insa ca bucatarul a incercat sa ne convinga de noua moda a brocolli-ului: mai mult crud decat fiert. Am sa traiesc si cu asta (sper!). Cred ca a fost blestemul chelneritei, care a incercat in prealabil sa ma convinga de incompatibilitatea ruladei mele cu vesela leguma, insa subconstientul meu a preferat sintagma "mananc si plang".

Masa vecina era ocupata de un familion intreg, sarbatoreau o zi de nastere. Asa ca am avut parte de lautari live, eternul vals si tango, contrabas si vioara, voci ragusite si zambete lipicioase.

Noi ne-am distrat...chiar copios! Dar am incheiat seara in glorie, la McDonald's, sa se bucure si papilele gustative de timpuri mai noi. Nu de alta, da' la Bolta Rece, in cel mai fericit caz, timpul sta.