nu e nimic mai relaxant ca o pauza la munte, unde zilele si norii trec pe langa tine fara urme, fara cicatrici si fara remuscari. nu e nimic mai placut ca o imbratisare de copil vesel, fara griji, fara un scop anume, fara interes. as putea sta aici la nesfarsit, inconjurata de un zid impermeabil la tot ce inseamna stres, graba, nervi.
as vrea ca, de fiecare data cand am impresia ca merita sa fiu suparata, sa apara un copilas cu suflet fara limite si bratele mereu deschise, cu un singur scop: sa-si impartaseasca bucuria. bucuria de a te vedea, de a te lua la joaca, de a vorbi cu tine, de a fi copil si atat. sentimentul pe care il trezeste in mine e cel al aerului curat, ce inunda brusc o camera prafuita si uitata de lume.
as vrea sa pot aprecia bucuria acestor momente, chiar si atunci cand devin amintiri. as vrea sa pot ucide norii si furtunile cu razele acestor clipe. pacat ca inca mai am multe de invatat, multe de ignorat si multe alte lucruri de apreciat. pacat ca stratul de praf e mult prea greu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu